Perioada de grație pentru raportarea SAF-T (Declarația 406) va fi extinsă, mișcare argumentată prin dificultăți tehnice ce pot apărea.
Persoanele juridice care utilizează informații clasificate sau dețin documente ale căror specificații tehnice sunt clasificate potrivit legii, sau derulează contracte clasificate care impun măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului, au solicitat eliminarea de la obligația de depunere a fișierului standard de control fiscal (SAF-T) la ANAF. Un proiect de ordin al Fiscului exceptează aceste persoane juridice de la raportarea SAF-T în situația în care prin depunerea declarației D406 (SAF-T) ar furniza astfel de informații clasificate.